Bătaia nu e ruptă din Rai

Acum vreo două săptămâni, la sugestia unei prietene, am intrat pe un blog dedicat mamelor pentru a citi un post despre pedepsele aplicate copilului. Se explica acolo cât de bine este să începi să-ți bați copilul, chiar dacă are numai 15 luni, erau arătate avantajele metodei, ba exista chiar şi o metodologie. Aș fi dat un link, numai că postul respectiv a dispărut, ca urmare, probabil, a reacțiilor primite. În fine, nu la mamele respective sau la metodele de-a dreptul inumane cu care spuneau că își educă odraslele aş dori să mă refer. Aş dori să explic de ce bătaia nu este ruptă din Rai. Voi folosi în acest scop stadiile de dezvoltare ale copilului stabilite de către psihanalistul Erik Erikson.

Naştere – 18 luni
De la naștere până pe la un an şi jumătate, copilul trăiește o perioadă în care există o luptă interioară: construirea încrederii versus pierderea acesteia. Relația cu mama este esențială pentru că aceasta constituie, pentru copil, sursa de hrană și de căldură, deci de viață. Copilul vine într-o lume care îi e nesigură pentru că nu o cunoaște dar în care ar putea avea încredere, cu ajutorul mamei. Dacă nevoile copilului sunt împlinite, atunci el va invăța să se încreadă în mediul înconjurător și în sine. Dacă mama va fi dură, rejectivă, îl va agresa fizic, îl va manevra cu gesturi aspre sau îl va lăsa prea mult să aștepte înainte de a-i satisface o nevoie, copilul va învăța să privească cu neîncredere și scepticism lumea, obicei pe care-l va păstra toată viața.

18 luni – 3 ani
Perioada corespunde, din punct de vedere psihologic, unei alte crize: dorinţa de autonomie versus îndoiala. În această perioadă copilul învață să meargă și să vorbească. Astfel, dependența lui de cei din jur scade. Conflictul este dat de faptul că, deși își dorește să capete mai multă independență și autonomie, știe că nu se poate descurca singur și că are nevoie de protecție. Astfel, ideal este să fie lăsat să descopere lucruri despre el și despre mediul înconjurător, sub supraveghere. Dacă părintele va fi restrictiv sau agresiv în această perioadă, dacă va considera că știe el mai bine ce e bine pentru copil, îl va face să se simtă slab și neputincios, sentimente ce nu-l vor părăsi niciodată.

3 ani – 6 ani
Perioada cuprinsă între vârstele de 3 și de 6 ani este caracterizată de criza inițiativă versus vinovăție. În acest răstimp copilul devine mai sigur pe el și ceva mai agresiv în explorarea mediului pe care dorește să îl cunoască. Se întâmplă acest lucru pentru că e curios și are, de-abia acum, uneltele necesare pentru a-și satisface această curiozitate. A învățat deja să alerge, să deseneze, să folosească anumite obiecte, devine coerent în vorbire. Este perioada inițiativelor și trebuie încurajat să le aibă. Un copil pedepsit pentru inițiative va crede despre el că este vinovat pentru ceea ce este. Ca adult, va crede la fel.

6 ani – 12 ani
Copilul trăiește, în această etapă a vieţii, conflictul dintre nevoia de a produce versus sentimentul de inferioritate. Relația cu școala este foarte importantă în această perioadă. Copiii învață acum să se raporteze la mediul exterior familiei. Lăsat singur la școală, înțelege că este responsabil pentru ceea ce face și învață acolo. Dacă are succes, își va întări sentimentul de încredere în forțele proprii și va continua să se străduiască. Dacă așteptările celor din jur vor fi prea mari și el va crede că nu le poate împlini, dacă este certat, jignit sau devalorizat pentru rezultatele lui, va dezvolta sentimente de inferioritate și de incapacitate care-l vor împiedica mereu să învețe.

12 ani – 18 ani
În această perioadă, apare confictul între construirea identității și confuzia dată de asumarea rolurilor. Este o perioadă încărcată de schimbări la nivel fizic, psihologic și emoțional. Pe de o parte, adolescentul încearcă să se definească, să afle cine e și cine devine, să-și construiască o identitate. Pe de altă parte, este distribuit în niște roluri pe care și le dorește sau nu. Dacă aceste roluri vin spre a-l contura și a-l împlini, atunci raspunsurile cu privire la identitatea lui sunt ușor de găsit. În caz contrar, se va teme mereu de roluri și va deveni adultul care nu-și asumă nicio responsabilitate din proprie voință.
Din toate acestea nu trebuie să înțelegem că un copil nu trebuie pedepsit. Această metodă poate fi utilă uneori, deși recompensa funcționează mult mai bine și mai ușor. Pedeapsa care implică abuzuri fizice și verbale, adică bătaia şi jignirile, este cea la care trebuie să renunțe orice părinte. Nu doar că este inumană și ineficientă, dar aduce prejudicii grave în dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *