De ce bolile psihice sunt considerate “rușinoase”?

depression_1Dacă un membru al familiei are un handicap fizic, nimeni nu-și face probleme în a căuta un doctor. Dacă însă cineva  suferă de o nevroză, de obicei membrii familiei evită să recunoască acest lucru. Uneori, trec luni sau chiar ani până când un părinte, un frate sau un soț face primele demersuri necesare, iar acestea sunt învăluite în discreție.

Nici “bolile rușinoase” nu sunt atât de rușinoase în România precum suferințele psihice. Chiar și după diagnosticare, cei apropiați  vorbesc despre asta cu jenă, pe ascuns. Urmarea e că, spre deosebire de cei cu dizabilități fizice, care sunt protejați într-o oarecare măsură (și ea insuficientă), suferinzii de boli psihice continuă să fie foarte prost tratați, de parcă afecțiunea de care suferă ar fi consecința unei vini sau a unui păcat. Într-o vreme în care împotriva rasismului sau  a sexismului se organizează campanii, se scriu și se aplică legi, stigmatizarea  bolnavilor psihici este, în România, la cotele cele mai înalte. De pildă, există emisiuni TV în care oameni cu evidente tulburări de acest fel sunt batjocoriți și nicio organizație din țară nu se sesizează.

Din cauza mediului adeseori ostil, chiar și cei conștienți de problema lor și care simt că au nevoie de ajutor ezită să meargă la specialist. De obicei, se acoperă cu explicații de genul “sunt stresat”, “am avut probleme în ultimul timp”. Foarte multă rușine însoțește întotdeauna o boală psihică conștientizată, care influențează gândurile, emoțiile și comportamentul unui om, îi afectează relațiile, munca, somnul. Persoana devine nesigură pe ea. Societatea, la rândul ei, simte individul slab și îl respinge. Bolnavul crede că e vina lui, apoi se retrage, incapabil să facă față, devenind astfel și mai nesigur. Cercul se închide și se transformă într-un vârtej, care provoacă mai mult rău bolnavului decât însăși boala.

Bolile psihice sunt boli lungi și chinuitoare nu numai pentru cei suferinzi, dar și pentru cei din jurul lor. Faptul ca trebuie sa le ascundă adaugă un chin suplimentar. Iată câteva îndrumări pentru cei aflați într-o astfel de situație:

  1. Nu vă identificați cu boala. Creierul se poate îmbolnăvi, așa cum se poate îmbolnăvi și ficatul. Nu lăsați ca asta să vă definească. Adesea auzim expresii de genul : “A este paranoic” sau “B este schizofrenic”. Exprimarea acceptabilă este : ”A suferă de schizofrenie” sau “B are tulburare paranoidă”, pentru că niciun om nu poate fi redus la boala de care suferă.
  2. Tratați-vă. Tratamentul – fie că presupune medicație, fie că presupune psihoterapie – este cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru voi într-un astfel de moment. Deși ideea e greu de acceptat, odată fiind parcurs acest pas, lucrurile devin mai ușor de rezolvat.
  3. Nu vă izolați. Izolarea crește aproape mereu starea de rău. Căutați persoane capabile să ofere compasiune și susținere, poate grupuri de suport (în România sunt mai rare, dar sunt). Mergeți în locuri sau la evenimente publice, continuați să vă luptați pentru dreptul de a face parte din societate.
  4. Vorbiți despre boala dumneavoastră. E important să știți că o boală psihică nu poate fi controlată fără ajutor. Nu e un semn de slăbiciune, nu e ceva rușinos, e o boală, la fel ca oricare alta. A vorbi despre ea deseori constituie prima cărămidă scoasă din zidul care s-a creat în jurul dumneavoastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *