Despre rușine și vinovăție

guilt-and-shame2Rușinea și vinovăția sunt două tipuri de emoție care se confundă adesea, deși au structuri, implicații și consecințe complet diferite. Spunem, uneori: „Mi-e rușine pentru că am făcut cutare lucru”. De obicei, în astfel de cazuri nu rușinea ne împinge să spunem asta; ceea ce simțim este de fapt vinovăție. Despre rușinea reală nu vorbim niciodată.  Ea stă mereu ascunsă și noi o împingem cât mai adânc. Vinovăția, însă, iese mereu la iveală. Dorim să o expunem ca să scăpăm de ea pentru că știm că putem. Asta e probabil, una dintre cele mai importante diferențe: ne putem elibera de vinovăție; de rușine, însă, foarte greu. Vinovăția spune că am greșit în ceva ce am făcut. Rușinea spune că în noi înșine ceva este greșit. Vinovăția e trecătoare, rușinea statornică.

O altă diferență importantă este că, în timp ce rușinea e partea noastră întunecată, puternic devalorizantă, dar profund interioară, simțim vinovăția ca pe ceva ce vine dintr-o sursă exterioară. Ne mirăm uneori că am fost capabili să facem ceva rău, ca și cum altcineva, nu noi, ar fi acționat.

Vinovăția împinge la schimbări benigne. Dorim să ne îndreptăm greșelile și, dacă o facem, vom avea trăiri pozitive, iar stima de sine poate crește întrucâtva. Cu rușinea încercăm să trăim, pretinzând că nu-i acolo. Când pune stăpânire pe noi, tot ceea ce simțim e extrem de negativ. Vinovăția îi poate ajuta pe oameni să se apropie unul de altul pentru că implică, de cele mai multe ori, primirea iertării. Spui: „Am făcut ceva detestabil, iartă-mă!” și celălalt va fi mulțumit chiar și cu asta. Rușinea izolează. Spui „Sunt detestabil. Nimeni nu m-ar suporta dacă ar afla asta”. E o suferință permanentă, pe care n-o putem împărtăși, care te împinge să te însingurezi.

Rușinea din interior e sursă pentru multe probleme  ce se pot evidenția, cum ar fi depresia, alcoolismul sau agresivitatea. Vinovăția se asociază cu responsabilitatea și cu asumarea propriei vieți. În psihoterapie știm că vinovăția unui pacient poate fi cel mai potrivit catalizator al schimbării, în timp ce rușinea este cel mai aprig dușman al ei.

Această împărțire se face și în sociologie. Când civilizațiile s-au format, fiecare s-a întemeiat pe unul dintre conceptele de frică, vinovăție sau rușine. Respectivele „pietre de temelie” arată doar o preponderență în sânul unei națiuni, dar – după cum din trei culori primare poți obține zeci de milioane de nuanțe diferite – tabloul e mult mai complex. Astfel, multe națiuni vestice (America de Nord, Europa de Nord, Australia și Noua Zeelandă) au un tip de cultură care conține mai ales caracteristici culturale bazate pe vinovăție. Cele mai multe dintre popoarele din Orientul Mijlociu și Asia sunt, în general, întemeiate pe rușine, în timp ce majoritatea culturilor și religiilor primitive sunt structurate în jurul principiilor bazate pe frică. Această apartenență se manifestă, după cum arată economistul Deepak Lal, și în modul în care națiunile se comportă din punct de vedere economic.

P.S. Cum vi se par, din acest punct de vedere, națiunile germană, respectiv română? Care cultură este bazată mai mult pe vinovăție și care preponderent pe rușine?

Mai multe despre subiect puteți citi în următoarele locuri: 1, 2, 3, 4.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *