Nomofobia: teama de-a nu avea acces la mobil

mobilUna dintre suferințele moderne candidate pentru intrarea în DSM (The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) este nomofobia (de la no-mobile-phone-phobia). Este teama inexplicabilă, ilogică și exagerată de a nu putea folosi telefonul mobil, indiferent de cauză (ieșirea în afara ariei de acoperire a rețelei, descărcarea bateriei, furtul telefonului etc). În ciuda denumirii, majoritatea specialiștilor o consideră mai degrabă o formă de anxietate decât o fobie – care e definită drept o „teamă irațională”. Cele mai importante simptome ale acestei patologii sunt:

– verificarea continuă a telefonului pentru mesaje sau mail-uri;

– incapacitatea de a sta fără mobil, de a merge chiar și la baie sau la culcare fără a-l lua cu noi;

– nevoia de a-l avea tot timpul deschis și cu bateria încărcată.

Într-un studiu realizat în 2008 în Marea Britanie, 53 la sută dintre respondenți au afirmat că le era teamă de faptul că și-ar  putea pierde telefonul mobil. Patru ani mai târziu, într-un studiu realizat în aceeași țară, procentul celor stăpâniți de aceeași temere crescuse la 66 la sută. La tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, procentul celor care nu puteau rezista mai mult de câteva minute fără mobil era de 77.

Anul trecut, cercetătorii de la Iowa State University au creat un chestionar din 20 de întrebări, cu ajutorul căruia să studieze dependența subiecților de telefonul mobil. Existau 7 variante de răspunsuri, de la „dezaprob cu tărie” până la „aprob cu tărie”. Analiza acestor date a dus la identificarea a patru temeri pe care nomofobii le resimt, expuși riscului de a nu avea acces la telefonul mobil: 1. incapacitatea de comunicare cu alți oameni, 2. pierderea capacității de conectare în general, 3. incapacitatea de a accesa informațiile și 4. renunțarea la comoditate.

Câteva recomandări pentru a ține sub control această poveste? Putem să-l închidem zilnic pentru o oră sau două, putem să ne propupem ca, pentru fiecare oră petrecută în fața ecranului să petrecem una în aer liber sau cu alți oameni, putem să-l “uităm” acasă uneori, putem să-l ținem în altă cameră.

Așadar, dacă doriți să comentați ceva de pe mobil și nu îl găsiți, puteți singuri să intuiți dacă suferiți sau nu de nomofobie 🙂 .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *