“Prostul nu e prost destul…”

stupid-people-3„… până nu e și fudul”. Știți vorba aceasta bătrânească. Ei bine, ea nu-i doar rodul înțelepciunii populare, ci și concluzia unui experiment realizat în 1999 de către Justin Kruger și David Dunning de la Universitatea Cornell din New York.

Ca punct de plecare a fost cazul unui spărgător din Pittsburgh numit McArthur Wheeler, care fusese arestat în 1995 după ce jefuise două bănci în timpul zilei, fără să poarte cagulă sau mască. Când polițiștii i-au arătat înregistrările camerelor de supraveghere, omul s-a arătat sincer surprins. „Dar îmi dădusem cu suc de lămâie pe ten!”, a spus. El credea în mod sincer că dacă îți acoperi fața cu suc de lămâie, camerele n-o pot filma.

Dunning și Kruger au examinat felul în care membrii unui grup de studenți își autoevaluau capacitățile în ceea ce privește simțul umorului, gândirea logică și cunoștințele gramaticale. Iată, de pildă, cum s-a desfășurat testarea primei caracteristici. În primul rând, le-au cerut unor comedianți profesioniști să ofere un rating pentru 30 de glume, în funcție de cât de hazlii erau acestea. Apoi, 65 de studenți au fost rugați să facă același lucru.

Numai că nu cât simț al umorului aveau participanții era obiectul studiului, ci felul în care aceștia își autoevaluau performanțele. Ei au fost rugați în cea de-a doua etapă să spună cât de bine credeau că se descurcaseră, comparativ cu media grupului. Cei aflați cu puțin deasupra mediei grupului au fost foarte preciși în propriile estimări, iar cei care se descurcaseră cel mai bine considerau că se ridicaseră doar puțin deasupra mediei. În același timp, subiecții care se îndepărtaseră cel mai mult de opinia comedianților s-au dovedit cel mai puțin capabili să-și evalueze propriile prestații.

Au urmat testele pentru logică și cunoștințe gramaticale, domenii unde – spre deosebire de primul – existau răspunsuri exacte. S-a întâmplat exact la fel. După ce li s-au arătat scorurile realizate – fără însă a li se spune care erau punctajul minim și cel maxim – , subiecților li s-a cerut să-și estimeze performanțele. Urmarea? Cei competenți au evaluat corect „unde se aflau”, ba chiar au avut o tendință de a-și subestima rezultatele, iar cei mai puțin dotați, deși obținuseră rezultate care îi plasau în jurul a 12 procente din punctajul considerat maxim, considerau că se ridicaseră pe la 62 la sută. Un alt rezultat interesant a fost următorul: „competenții” au considerat, în mod eronat, că testele pe care le depășiseră cu succes vor fi fost simple pentru toți participanții.

Cei care obținuseră rezultatele cele mai proaste nu au putut fi convinși că s-au descurcat astfel nici după li s-au arătat rezultatele tuturor participanților. A fost exact cum au spus Dunning și Kruger: „Dacă ești incompetent, nu poți ști că ești incompetent. Calitățile de care ai nevoie pentru a produce un răspuns corect sunt exact calitățile de care ai nevoie pentru a recunoaște răspunsul corect”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *